NASA a anunțat descoperirea unui posibil supervulcan pe Marte

NASA a anunțat descoperirea unui posibil supervulcan pe Marte
Publicat: 25/10/2013, 15:50
Actualizat: 05/09/2019, 14:42

Olympus Mons, cel mai înalt vulcan și munte din sistemul nostru solar – 22 de kilometri înălțime la o suprafață de aproape 300.000 de kilometri pătrați – ar putea avea un frate mai mare și mai bătrân, potrivit unei echipe de cercetători de la NASA și de la Institutul de Științe Planetare din Tucson, Arizona, informează NASA.

Acest posibil supervulcan, demult stins, este un vast bazin circular, Eden Patera, la suprafața lui Marte, ce a fost catalogat anterior drept un crater de impact, scrie Agerpres.

Supervulcanii sunt vulcani capabili să arunce în aer un volum de ejecta — materiale piroclastice, lavă, gaze, roci — mai mare de 1.000 de kilometri cubi, adică un volum de peste 200 de ori mai mare decât cel al erupției Muntelui Pinatubo din Filipine din 1991. Cercetătorii sunt de părere că acest bazin reprezintă ce a mai rămas în urma erupției unui supervulcan. Ipoteza lor se bazează pe imaginile și datele topografice adunate de misiunile NASA Mars Odyssey, Mars Global Surveyor și Mars Reconnaissance Orbiter, precum și de la misiunea europeană Mars Express.

Astfel, vulcanismul și nu un impact cu un asteroid de dimensiuni mari ar fi format bazinul Eden Patera de pe Marte. În numărul din 3 octombrie al revistei Nature, Joseph Michalski, cercetător din cadrul Muzeului de Istorie Naturală de la Londra, și Jacob Bleacher de la Centrul Goddard pentru zboruri spațiale din Greenbelt, aparținând NASA, și-au expus în premieră teoria că bazinul Eden Patera este de fapt o căldare vulcanică.

Cum căldarea vulcanică este tot o depresiune în scoarță, ea poate fi ușor confundată cu un crater de impact. „Pe Marte vulcanii tineri au o imagine distinctă și putem să-i identificăm cu ușurință”, susține Michalski. „Întrebarea la care nu avem încă un răspuns sigur este cum arată vulcanii vechi de pe Marte și poate că arată precum bazinul Eden Patera”, a mai adăugat el.

Oamenii de știință sugerează că o masă imensă de lavă, încărcată de gaze dizolvate — similară băuturilor carbogazoase — a ieșit la suprafață rapid într-o zonă în care crusta era mai subțire. La fel ca o cutie de suc carbogazos care este agitată, acest supervulcan și-a aruncat ejecta la distanțe și înălțimi impresionante odată ce „capacul” a fost înlăturat.

„Acest tip de erupție puternic explozivă poate schimba complet datele jocului, scoțând la suprafață de multe ori mai multe gaze și alte materiale vulcanice decât ar putea ejecta vulcanii tineri de pe Marte. În timpul unor erupții similare, pe Pământ, materialele ejectate s-au împrăștiat atât de departe și au rămas atât de mult suspendate în atmosferă încât au modificat temperatura globală timp de ani de zile”, a comentat și Bleacher.

După ce materialul vulcanic este ejectat în erupție, craterul rămas se poate prăbuși în el, atrăgând după sine și o scufundare a solului din jur. Astfel de erupții s-au petrecut în trecutul îndepărtat în zone precum Parcul Național Yellowstone (SUA), Lacul Toba (Indonezia) sau Lacul Taupo (Noua Zeelandă).

Până acum nu au fost identificați alți vulcani în regiunea Arabia Terra de pe Marte, locul unde se află Eden Patera. Această zonă puternic erodată este cunoscută mai degrabă pentru craterele sale de impact. Însă, pe măsură ce Michalski examina cu mai mare atenție bazinul Eden Patera, el a observat că acest bazin nu avea marginea mai ridicată, tipică unui crater de impact. De asemenea, el nu a putut identifica nici pătura de roci topite aruncate din crater în urma impactului. Absența unor astfel de trăsături definitorii pentru un impact l-a făcut pe Michalski să suspecteze că este vorba de vulcanism.

El l-a contact pe Bleacher, un specialist în vulcani, care a identificat la rândul său o serie de trăsături ale bazinului Eden Patera care susțin ipoteza existenței unui supervulcan. Printre aceste trăsături se numără o serie de terase din rocă care arată ca niște „căzi de baie” ce au rămas după scurgerea lentă a unui lac de lavă. În plus, exteriorul bazinului este presărat cu genul de falii și depresiuni care se formează atunci când pământul se surpă din cauza activitățiilor din adâncime.

Existența acestor caracteristici vulcanice dar și a altora în același loc i-a convins pe oamenii de știință că Eden Patera ar trebui reclasificat. De asemenea, este posibil ca erupțiile majore produse aici să fie responsabile pentru depozitele de rocă vulcanică descoperite în alte părți ale planetei Marte, unde nu sunt vulcani prin preajmă.

„Dacă supervulcani ca acesta erau activi la un moment dat, au avut un impact major asupra evoluției planetei Marte”, a concluzionat Jacob Bleacher.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal